Filtra per genere

Jurnal RFI

Jurnal RFI

RFI România

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI

4349 - Jurnalul de miercuri, 24 aprilie 2024, 13h00
0:00 / 0:00
1x
  • 4349 - Jurnalul de miercuri, 24 aprilie 2024, 13h00

    Jurnal de știri

    Wed, 24 Apr 2024
  • 4348 - Cătălin Teniță, deputat și candidat REPER, despre alegerile din București

    Cătălin Teniță comentează decizia coaliției PSD-PNL de a renunța la candidatul comun la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu. El spune că asta înseamnă că nu este o coaliție viabilă.

    Cătălin Teniță crede că alianța PSD-PNL este în pragul surpării, după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din alegeri: ”În momentul în care tu îți pui doi candidați împotriva primarului în funcție, pe care noi, REPER, îl susținem din toată inima, arată de fapt că tu ești în pragul surpării”.

    Candidatul REPER la Primăria Sectorului 4 își prezintă viziunea: ”Fundamental, noi trebuie să facem mai mult pentru copii, nu să construim încă un set de porți, bolarzi și construcții metalice inutile”.

    Wed, 24 Apr 2024
  • 4347 - Jurnalul de miercuri, 24 aprilie 2024, 10h00

    Jurnal de știri

    Wed, 24 Apr 2024
  • 4346 - Victorie la un gol pentru Dinamo în meciul cu Skjern (Danemarca)

    Dinamo a învins-o pe Skjern, din Danemarca, în partida tur a sferturilor European League după un meci echilibrat. Calificarea în Final Four se va decide săptămâna viitoare în Danemarca. Interul lui Dinamo, Dan Racoțea și antrenorul campioanei României, Xavier Pascual, au tras concluziile partidei disputate în sala din Șoseaua Ștefan cel Mare.

    Wed, 24 Apr 2024
  • 4345 - Georgia: Continuă protestele împotriva legii ”agenților străini”

    Studenții Universității de Stat din Tbilisi protestează față de noua lege privind „agenții străini” votată de Parlamentul georgian după model rusesc și cer profesorilor să se solidarideze cu ei. Între timp, Parlamentul de la Chișinău face demersuri pentru a stabili desfășurarea referendumului privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană pe 20 octombrie 2024.Revista presei Europa Plus:

    Studenții demonstrează Universității de Stat din Tbilisi împotriva proiectului de lege „Privind transparența influenței străine”, relatează interpressnews.ge. Aceștia fac apel la profesori să sprijine studenții, cel puțin printr-o declarație.

    „Această acțiune are mai multe obiective, în primul rând, cei mai mulți studenți (care protestează, n.r.) sunt de la Universitatea de Stat din Tbilisi și este necesar ca TSU să se implice activ în acest proces.”

    „Facem apel la profesori să ne susțină cel puțin sub forma unei declarații și, de asemenea, vrem să spună în mod clar dacă susțin legea rusă,” a spus Giorgi Sekhniashvili, membru al mișcării studențești Nabidji.

    O lege inspirată din legea rusească privind agenții străini a fost votată în primă lectură de Parlamentul de la Tbilisi. Potrivit acesteia, orice instituție media sau ONG al cărui buget vine în proporție mai mare de 20% din Uniunea Europeană, trebuie declarat agent străin. Legea nu se aplică finanțărilor din Rusia sau orice altă țară. 

    R. Moldova vrea să organizeze referendumul de aderare la UE pe 20 octombrie

    voceabasarabiei.md scrie un articol despre parlamentul de la Chișinău care face demersurile pentru a stabili data referendumului privitor la aderarea țării la Uniunea Europeană, precum și a alegerilor prezidențiale pe 20 octombrie 2024. 

    „La 20 octombrie, vocea poporului va spune clar în ce direcție vrem să ducem Republica Moldova. Decizia suverană a cetățenilor va fi consfințită și în Constituție. Noi nu avem timp de pierdut. E timpul ca și în Constituție să fie scris clar că locul nostru este în familia Uniunii Europene, unde pacea este garantată, iar bunăstarea asigurată”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, citat de Moldova1.

    Președintele Parlamentului Igor Grosu a îndemnat partidele politice, diaspora, dar și societatea civilă să se implice activ în promovarea aderării Moldovei la Uniunea Europeană.

    „Integrarea Republicii Moldova în familia europeană este un obiectiv mai presus de interesele politice, de partid. Un obiectiv care ne unește pe toți, pentru că este în beneficiul tuturor moldovenilor. Toți cei care vor ca moldovenii să trăiască bine, să trăiască în pace, să nu se teamă de siguranța și securitate lor și a familiilor lor, să trăiască în bună înțelegere și în libertate acasă, au datoria de a munci pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a mai spus Igor Grosu.

    Noi, animalele noastre și războiul – documentar ucrainean

    „Noi, animalele noastre și războiul,” iată titlul unui documentar despre care scrie forbes.ua.

    Documentarul, cu un buget de 100.000 de dolari este realizat de bloggerul de călătorii Anton Ptushkin și compania canadiană Yap Films.

    „La începutul invaziei rusești, Ptușkin a filmat activitatea serviciului de stat de urgență, Ukrzaliznytsia și a câinelui numit Patron. Clipul despre Ukrzaliznytsia a strâns 1,2 milioane de vizualizări pe YouTube.”

    Elliot Halpern, președintele Yap Films, a declarat: „Anton a transformat blogul de călătorie într-un reportaj de război.”

    Canadienii au fost surprinși de felul în care ucrainenii se evacuau împreună cu animalele Elizabeth Trodzhyan, directorul de creație al Yap Films a spus: „Când am văzut cât de multe erau dispuși să facă oamenii pentru a le salva (animalele, n.r.,) am înțeles că vrem să spunem această poveste. »

     

    Au participat la Revista Presei Europa Plus:

    Nika TEPNADZE - Georgia;

    Laura STOICA - Moldova;

    Lohvyn DANIIL - Ucraina                       

     

    Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

    Wed, 24 Apr 2024
Mostra altri episodi