Filtrer par genre

Judecata de Acum

Judecata de Acum

Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Doi jurnaliști. O săptămână de întâmplări. Un ceas pentru a le descifra. Încercăm să înțelegem. Nu reușim întotdeauna. Dar exersăm mereu gândirea liberă. ------------------- "Judecata de Acum" este un podcast video săptămânal transmis LIVE pe Youtube, în fiecare joi seara, de la 8, si produs în parteneriat de două organizații din presa alternativă, Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM). Pentru dezvoltarea acestui produs putem fi sprijiniți pe Patreon - www.patreon.com/judecatadeacum

108 - Judecata de Acum - episodul 140
0:00 / 0:00
1x
  • 108 - Judecata de Acum - episodul 140

    Am constatat, în emisiunea de săptămâna asta, revenirea Gabrielei Firea în poziția de candidat la Primăria Capitalei din partea PSD.

    Cum anticipam (mai exact cum Ovidiu anticipa, motiv pentru care a câștigat și un pariu pe o sticlă de vin cu Vlad), candidatul comasat Cîrstoiu a fost retras, iar comasații, în disperare de cauză, la capătul unei ședințe de 16 ore, s-au decomasat pentru cursa pentru Primăria Municipiului București. Merg separat, PSD cu Firea, PNL cu Burduja.

    Ce înseamnă asta? Ce urmează? Ce (ni) se întâmplă? Cine plânge, cine moare (politic)? Am vorbit vreo oră jumătate numai despre asta în această seară de joi.

    A rămas timp să constatăm două mari mizerii în justiție: CSM și judecătoarea altfel de la Mangalia, precum și retragerea din retragere a trei dintre procurorii de la DNA Constanța pe care-i lăudam, săptămânile trecute, pentru curajul cu care apără un principiu. S-au sucit.

    Și, tot „pe parte” de justiție, am mai consemnat și două atitudini diametral opuse din partea a două doamne din USR, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și vice-primarul Brașovului, Flavia Boghiu. Ambele au fost trimise în judecată - coincidență, nu? - în buza campaniei electorale, dar doar una a ales să facă un pas în spate (Flavia Boghiu). Clotilde Armand, trimisă în judecată fix în timp ce-și depunea semnăturile și candidatura pentru un nou mandat, acuză o manevră politică și merge mai departe. Cine are dreptate? Nu știm.

    Dar vom fi aici să vedem.

    Asta a fost Judecata pe săptămâna asta. Alegem să nu ne comasăm cu bugetarii și să spargem „puntea” de 1 Mai - Paște, așa că vă așteptăm chiar și joia viitoare.

    Gânduri bune!

    ----------------------------------------------------------------

    Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

    ----------------------------------------------------------------

    Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    Sat, 27 Apr 2024 - 2h 18min
  • 107 - Judecata de Acum - episodul 139

    În ediția din această săptămână am încercat să contrabalansăm unul dintre efectele dezastruoase ale comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare asupra democrației: nimeni nu discută despre cei ce vor reprezenta România în Parlamentul European, cu atât mai puțin să încerce să le dezbată proiectele sau planurile.

    Am încercat noi să le creionăm măcar câte-un portret schematic candidaților eligibili de pe listele partidelor.

    Portret e mult spus, căci n-am avut nicio pretenție de fișare a lor, ci i-am descris „la bunul simț”, bazându-ne pe ce știam despre ei noi doi, gazdele voastre, oameni informați și jurnaliști cu peste 40 de ani vechime în meserie (împreună).

    Chiar și-așa, discuția ne-a prins și ne-am afundat în ea preț de vreo oră și jumătate.

    În restul de timp rămas (până la recordul de două ore și jumătate al acestei ediții) ne-am minunat de noua idee creață (ca să nu spunem abjectă de-a dreptul) a Guvernului de a pune tot ce înseamnă ecosistemul economic și de business (ANAF, taxe locale și tot ce mai are legătură cu tranzacțiile comerciale din România) în mâinile securicilor (SRI, mai exact).

    Și mai abjecte decât ideea în sine sunt câteva dintre motivațiile formale din spatele ei, pe care vă invităm să le descoperiți. Să vă enervați și voi, că noi ne-am enervat destul.

    Și, firește, am schimbat două vorbe și pe cazul Cîrstoiu, această cometă politică ce refuză să se stingă. Cea mai recentă apariție publică a lui ne-a scârbit până la limita de a cere o ambulanță chiar la măsuța Judecății.

    O ediție-record ca lungime, deci, pe care vă invităm s-o ascultați.

    Noi vă mulțumim și vă dăm întâlnire joia viitoare, de la 20.00. ca de obicei.

    ----------------------------------------------------------------

    Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

    ----------------------------------------------------------------

    Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    Sat, 20 Apr 2024 - 2h 25min
  • 106 - Judecata de Acum - episodul 138

    Am început bucuroși ediția de joia asta a Judecății, culmea!, datorită unei victorii importante într-o „judecată” pământeană, cetățenească, în civil.

    După mai bine de trei ani de proces, am câștigat definitiv procesul ce ne-a fost intentat de fostul episcop de Huși, acum retras, Cornel Onilă, care ne cerea un sfert de milion de euro pentru că, prin activitatea noastră jurnalistică din proiectul „Să fie lumină”, proiect pe care tot noi, gazdele voastre de la podcast, îl coodonăm în tandem, l-am fi prejudiciat.

    Auziți voi: am fi documentat - „farmacie” din punct de vedere jurnalistic, spun instanțele - abuzurile sexuale ale acestuia asupra unor elevi de seminar de la Huși, iar pentru asta merităm să rămânem pe drumuri, căci asta ar fi presupus să câștige el.

    Justiția a funcționat corect în cazul nostru, așa că am câștigat pe toată linia. Inclusiv la Curtea Supremă, de care, cum veți asculta, ne cam temeam.

    Am întors pe toate părțile această victorie, care nu este nicidecum doar a noastră împotriva unui puternic al vremurilor, ci una a jurnalismului făcut în interes public împotriva unei tentative de abuz cu mâna justiției. Și, în final, una a bunului-simț jurnalistic în beneficiul publicului, adică al vostru, al nostru, al tuturor.

    Bucuria ne-a trecut când am fost forțați să ne întoarcem la neplăcuții care ne conduc sau vor să ne conducă și la porcăriile lor.

    Am făcut chiar și un pariu, găsiți voi pe ce ipoteză și pe ce miză.

    Ăștia am fost și săptămâna asta.

    Pe joia viitoare!

    ----------------------------------------------------------------

    Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

    ----------------------------------------------------------------

    Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    Sat, 13 Apr 2024 - 1h 59min
  • 105 - Judecata de Acum - episodul 137

    A trecut o săptămână plină-ochi de discuții despre oameni politici, dar fără aproape niciun fel de dezbatere despre vreo politică publică. Pare că România se încăpățânează să rămână în anii 90, când în apropierea oricărui scrutin se vorbea de mese și lăutari, nu de planuri și proiecte.

    Primul astfel de călător în timp pe care l-am luat astăzi la mână este Piedone, această moluscă morală care vrea să pară „d-al nostru”, dar care poartă în generoasa-o spinare cel puțin o faptă de cinism vecină cu cruzimea. Faptă pe care, firește, n-ar vrea să o cunoască prea mulți.

    Așa că, generoși, am zis să le dăm noi o mână de ajutor: o pastilă împotriva uitării. Am dedicat, deci, prima oră din ediția de săptămâna asta unei mari abjecții documentate chiar de unul dintre cei doi jurnaliști de la măsuța Judecății.

    Am dat apoi o tură prin metroul bucureștean, unde l-am constatat, singur și stingher, pe nababul doctor Cîrstoiu, coborât între supușii săi, probabil, direct dintr-una dintre mașinile lui de cel puțin o sută de mii de euro bucata.

    Ne-am continuat tura printre viitorii candidați și-am dat de primarul-de-sector-perfect: Clotilde Armand. Care, într-un interviu recent, a spus, cu multe cuvinte, că nu există vreun posibil reproș corect la adresa ei.

    Suntem, deci, ori extrem de mulțumiți de administrația Armand la Sectorul 1, ori niște cretini. Căci doar niște oameni puțintei în cap ar putea să o critice, pentru că sunt influențați de propaganda anti-Armand de la televiziunile de știri. Tertium non datur.

    Ei bine, ba datum! Și am amintit, în grabă, câte un moment în care noi doi, gazdele voastre, am fost dezamăgiți de administrația Armand. Pe trăitelea, nu pe povești, da? (Dacă ne enervăm poate facem chiar un serial, zău.)

    Și, după un scurt popas pe la Guvern, unde am constatat aceeași guvernare la mișto, am tras obloanele, nu înainte de a ne alege Duhul rău (sau Ursarul săptămânii).

    Ăștia am fost!

    Pe joia viitoare, când, cel mai probabil, tot despre oameni și gargară electorală vom vorbi.

    ----------------------------------------------------------------

    Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

    ----------------------------------------------------------------

    Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    Sat, 06 Apr 2024 - 2h 16min
  • 104 - Judecata de Acum - episodul 135

    Vă aducem azi o ediție specială a Judecății, restanță de săptămâna trecută, cu un invitat „greu”: Dragoș Pătraru, omul care, de ani de zile, observă Starea Nației.

    Ceea ce a făcut și azi, alături de Vlad Stoicescu, sucind și răsucind pe toate părțile România lui 2024, cu alegerile ei, cu impostorii ei, cu problemele ei grave, cu presa ei în general stricată și, implacabil, cu proștii care o - și, deci, ne - conduc.

    A fost o discuție grea, dar nicidecum una apăsătoare, cu nemulțumiri, chiar obidă, dar și un gram-două de speranță, cît să ne facă deopotrivă pe noi, ziariștii, și pe voi, cei care ne ascultați și ne sprijiniți, să continuăm.

    Vă invităm s-o ascultați, merită!

    ----------------------------------------------------------------

    Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

    ----------------------------------------------------------------

    Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    Sun, 31 Mar 2024 - 1h 47min
Afficher plus d'épisodes